22610 35135
Εγγραφή
Είσοδος
Καλάθι αγορών
„Rugăciunea inimii întețeșşte setea
după Dumnezeiasca Împărtășanie”
(ÎPS lerótheos al Nafpaktosului)
MITROPOLITUL IEROTHEOS AL NAFPAKTOSULUI
Ce este Rugăciunea minţii în inimă?
Vorbind despre Rugăciunea minţii în inimă, ne situăm în miezul teologiei ortodoxe. Prin Rugăciunea minţii îninimă se dobândește şi se exprimă, totodată, unirea şi părtășia omului cu Dumnezeu.
Când omul ajunge să se unească cu Dumnezeu, atunci începe îndată şi lucrarea Rugăciunii inimii. E semnificativ în acest sens un cuvânt al Sfântului Vasilie cel Mare, potrivit căruia semnul după care înţelegemcă Dumnezeu sălăşluieşte întru noi este faptul că avem neîntreruptă pomenirea Sa în inima noastră. Mai mult decât atât, suntem temple ale Duhului Sfânt atunci când, în ciuda tuturor grijilor pământeşti cu care se ocupă rațiunea (/ogiki), mintea (nous) noastră se roagă neîncetat
Această Rugăciune, care e rugăciunea de toată vremea a Bisericii („Doamne, miluieşte”), se numeşte „a inimii”, deoarece prin ea se descoperă aşa-numita inimă duhovnicească a omului, înlăuntrul căreia este lucrată Rugăciunea. Inima duhovnicească e însuși miezul ființei omului şi se găsește, potrivit Sfântului Grigorie Palama, înlăuntrul inimii de carne, ca într-un organ, iar nu ca şi cum ar fi conținută într-un vas.
Rugăciunea inimii poate fi același lucru cu Rugăciunea minţii sau se poate deosebi de ea, în funcţie de înţelesul pe care îl acordăm cuvântului „minte” (2045). Sfântul Grigorie Palama — care, în scrierile sale, exprimă întreaga învăţătură patristică a Bisericii despre viaţa isihastă — spune că numim „minte” atât esenza sufletului (inima), cât și energia acestuia, adică gândurile (logismoi). Astfel, dacă prin „minte” avem în vedere inima, atunci putem pune semnul egal între Rugăciunea minţii și Rugăciunea inimii, "Totuși, trebuie menționat faptul că, în teologia patristică, prin „minte” (nous) se înţelege îndeosebi atenţia cea mai subțire, care, în starea omului căzut, se răspândește prin simţuri în afară, către cele zidite, înrobindu-se rațiunii, patimilor și mediului sau confundându-se cu acestea.
Când mintea se întoarce dintr-o astfel de împrăștiere înapoi în inimă, atunci îşi începe acolo lucrarea, fapt pentru care se numește Rugăciunea minţii în inimă. Cu alte cuvinte, locul firesc al minţii (nous) este în inimă. Adunându-se înlăuntrul ei, și organul inimii de carne simte prezența dumnezeiescului har, se îndulcește, se aprinde, saltă, se încălzește și răspândește aceste energii în întregul trup. Astfel are loc și transfigurarea trupului omului.
Când mintea (nous) — atenţia cea mai subțire — se află la nivelul rațiunii [în creier] și se roagă acolo, Rugăciunea se numește „raţională”. Când însă mintea (nous) pătrunde în inimă și Rugăciunea începe să se lucreze acolo de la sine, atunci vorbim despre Rugăciunea minţii în inimă (noetică). Spun aceasta deoarece unii folosesc denumirea de „Rugăciunea minţii” pentru ceea ce reprezintă, de fapt, „rugăciunea rațională”. Repetarea rugăciunii „Doamne lisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă” cu rațiunea, folosind șiragul de metanii, este considerată de aceștia Rugăciune a minţii, câtă vreme ea nu este decât o rugăciune rațională.
Sfântul lerarh Grigorie Palama,
Dascălul Rugăciunii minţii
VENIREA DUMNEZEIESCULUI HAR
Modul în care începem lucrarea Rugăciunii minţii ţine, pe de o parte, de o învățătură dinafară, adică de îndrumarea unui Părinte duhovnicesc încercat, iar pe de alta, privește experienţa lăuntrică a fiecăruia. E important să subliniem faptul că o motivaţie puternică pentru lucrarea Rugăciunii minţii o dă însăși existenţa Iradiţiei ortodoxe și prezenţa unui „terapeut” ortodox. Faptul că, în vremurile de astăzi, Rugăciunea minţii pare de neatins e corelat atât cu pierderea esenței Tradiţiei ortodoxe (adică a trăirii curățirii, luminării ȘI îndumnezeirii), cât și cu lipsa Părinților duhovnicești dăruiţi cu harisma călăuzirii ortodoxe.
Cu toate acestea, există două moduri principale în care se poate lucra Rugăciunea minţii — care reprezintă, în realitate, întoarcerea minţii (nous) în inimă și, firește, unirea ei cu inima.
Primul ţine de venirea dumnezeiescului har — atunci când omul duce o viaţă de nevoinţă și primește harul într-un moment când, poate, nici nu se așteaptă, Prin acest har, mintea se unește cu inima. Trebuie să spunem limpede acest lucru: mintea (nous) se uneşte cu inima, energia se uneşte cu esența sufletului doar prin dumnezeiescul har.
Rugăciunea, în adevărata ei lucrare, este, potrivit Sfântului loan Scărarul, „însoţirea omului cu Dumnezeu” — definiţie însufată, care arată ce reprezintă, în realitate, Rugăciunea minţii. Prin „dumnezeiescul har” înțelegem energia necreată a lui Dumnezeu. Şi, întrucât noi dobândim comuniunea și unirea cu Hristos prin harul necreat, aceasta înseamnă că, împărtășindu-ne de harul necreat, avem comuniune cu Hristos.
RUGĂCIUNEA INIMII ȘI DUMNEZEIASCA ÎMPĂRTĂŞANIE
De altfel, acest har necreat al lui Dumnezeu este însăși Împărăţia Cerurilor, deoarece, potrivit "Tradiţiei ortodoxe, Împărăţia lui Dumnezeu nu e ceva exterior, creat, nu e o realitate zidită, ci tocmai împărtăşirea omului de harul dumnezeiesc.
Când harul pătrunde în inimă, omul devine, potrivit Sfântului Grigorie Sinaitul, „preoție duhovnicească”. Mai mult, devine templu al Duhului Sfânt, biserică în care se săvârşeşte Dumnezeiasca Liturghie. Din aceasta înțelegem cât de strâns este legată Rugăciunea minţii de Hristos şi de Duhul Sfânt. Cu alte cuvinte, Rugăciunea minţii nu este un dat omenesc, o formă de manifestare psihologică, ci însăşi trăirea harului lui Dumnezeu.
Desigur, aceasta nu înseamnă că, dobândind Rugăciunea minţii şi devenind templu al Duhului Sfânt, ca unul ce trăieşte înlăuntrul său Împărăţia lui Dumnezeu, omul nu se mai împărtășește cu Preacuratele Taine ale lui Hristos sau se îndepărtează de Tainele Bisericii, în general. Dimpotrivă, în omul ce rămâne ancorat în Tradiţia Bisericii, pe temelia nevoinţei şi a împărtășirii de Sfintele Taine, lucrarea Rugăciunii minţii sporește.
Astfel, Rugăciunea inimii întețește setea omului după Dumnezeiasca Împărtășanie şi, la rândul ei, Dumnezeiasca Împărtășanie aprinde în om dorirea Rugăciunii. Lucrarea Rugăciunii minţii în inimă, în afara acestui duh al Dumnezeieștii Liturghii şi al întregii atmosfere ortodoxe, dacă nu e cu totul de neconceput, este, cel puţin, grea și, mai mult decât atât, nu lipsită de primejdii. Poate duce la felurite înșelări. Cel ce se îndeletnicește cu Rugăciunea minţii simte venirea lui Hristos prin Dumnezeiasca Împărtășanie. Prin primirea Preacuratelor Taine, în om sporeşte dorirea Rugăciunii și dragostea pentru Dumnezeu.
De aceea, un Părinte duhovnicesc încercat, care voieşte să-și ajute fiii duhovnicești să ajungă la neîncetata pomenire a lui Dumnezeu, se folosește de Tradiţia Bisericii, concentrată în ceea ce poartă numele de „curățirea inimii”. lar curățirea inimii nu este altceva decât transfigurarea patimilor, izbăvirea de plăcere şi durere și izgonirea tuturor gândurilor (logismoi) dinlăuntrul inimii.
Tot ceea ce ajută la împlinirea acestui scop reprezintă o metodă potrivită în lucrarea Rugăciunii minţii. Astfel, învățătura despre Rugăciunea
minţii nu este una exterioară, tehnică, ci e legată de calea tămăduirii omului...
(va urma)
Din » Vremea lucrării.
Chipul lăuntric al Tradiţiei ortodoxe: teologie și viață” (Ed. Sophia, 2014)
Traducere de lerom. Teofan Munteanu
Grupaj realizat de Anca Stanciu
Login